Luca Viisoreanu

Portimão 14

Luca Viișoreanu și echipa TC Racing au debutat în Spanish Winter Series

Luca Viișoreanu și echipa TC Racing au debutat în acest weekend în Spanish Winter Series, competiția spaniolă de iarnă fiind antrenamentul perfect înaintea startului de sezon din Eurocup-3, o competiție intermediară între Formula 4 și Formula 3.

Circuitul de la Portimao a găzduit weekendul trecut prima etapă din Spanish Winter Series, o competiție cu 3 etape care le oferă piloților și echipelor ocazia perfectă de a se pregăti pentru noul sezon competițional pe circuite din Spania și Portugalia, unde vremea este mai potrivită pentru desfășurarea de curse în această perioadă a anului.

Circuitul portughez pe care s-a desfășurat prima etapă are o lungime de 4,653 km și este renumit pentru diferențele de nivel de la o zonă la alta, cu viraje în orb, secțiuni rapide și tehnice.

Pentru Luca Viișoreanu și TC Racing, echipa de curse a lui Thibaut Courtois, portarul belgian care joacă în LaLiga, Campionatul Spaniei la fotbal, această a fost prima cursă cu noua mașină cu care vor concura anul acesta în Eurocup-3, sezonul începând în primul weekend din martie pe circuitul de la Paul Ricard. 

Monopostul cu care va concura Luca Viișoreanu în acest sezon are la bază noul șasiu Dallara 326 care este echipat cu motorul Toyota TGE33 de 1,6 litri turbo și 275 CP, preparat de tunerul TOM’S cu care Toyota lucrează în campionate internaționale de top, viteza maximă fiind de 270 km/h.

Formatul Campionatului Spaniol de Iarnă include două sesiuni de antrenamente libere vineri, o sesiune de calificare sâmbătă care stabilește listele de start pentru prima cursă și cursa de sprint, unde primii 12 din calificări iau startul în ordine inversă, iar duminică este programată a doua sesiune de calificare și încă o cursă.

 În calificările de sâmbătă dimineața, Luca Viișoreanu a avut cel de-al 12 lea timp, iar asta i-a adus și primul său pole position în această competiție pentru cursa de sprint.

În prima cursă din weekend, Luca Viișoreanu a terminat pe locul 21, după ce a făcut o greșeală la start și a oprit motorul, iar în cursa de sprint s-a clasat pe aceeași poziție, după o serie de ghinioane care l-au retrogradat loc după loc. Duminică, pilotul român a fost pe 17 în calificări și a terminat pe aceeași poziție și în cursă.

„A fost prima etapă cu această mașină complet nouă, atât pentru mine, cât și pentru echipa TC Racing. A fost așadar un weekend de acomodare în care obiectivul principal a fost să adunăm cât mai multe date și să găsim cele mai bune soluții pentru setarea mașinii. Sunt mulțumit cu evoluția avută de la o sesiune la alta și cu siguranță faptul că am plecat din pole position în cursa de sprint, în urma inversării grilei, a fost cel mai bun moment din weekend. Din păcate nu totul a mers perfect, am făcut și unele greșeli, cum a fost faptul că am oprit motorul la startul primei curse, dar am avut și ghinion și am fost atins de alți piloți, terminând astfel mai în spate decât îmi doream. Privind partea pozitivă, au fost trei curse utile în care am învățat multe, iar în următoarele etape vom reuși cu siguranță să ne îmbunătățim rezultatele”, a spus Luca Viișoreanu, după etapa de la Portimao.

Următoarea etapă din Spanish Winter Series se va desfășura în weekendul 27 februarie – 1 martie pe circuitul de la Jarama, în Spania.